„Arc-en-Ciel Estival –Ateliere de Vacanță pentru Grădiniță și Școală” – Ediția 2019 vă invită la deschiderea oficială luni, 1 iulie, de la ora 9.00, în sediul din str. Ion Heliade Rădulescu nr.18 și, începând cu ora 11.00, în sediul din Piatra Morii nr. 18.
La spectacolul de inaugurare, ne vor fi alături, ca în anii trecuți, prietenii noștri,Mickey și Minnie, cu momente si jocuri vesele pentru cei mici.
Și în acest an, vă invităm să participați la cursuri de robotică, artă teatrală, dans, precum și la ATELIERELE STEM EN ACTION în cadrul cărora copiii sunt invitați să devină cercetători în domenii diverse: fizică, biologie, chimie, astronomie, geografie și turism, istorie, arheologie, geologie și ecologie. Nu vom lăsa deoparte arhitectura și antreprenoriatul, mai vechile noastre pasiuni.
Pentru sportivi, reluăm cursurile de înot și de tenis.
De asemenea, cei ce doresc să își îmbunătățească performanțele la pian, matematică, limba română, fizică și chimie sau la engleză, franceză și germană sunt așteptați să participe la cursurile susținute de profesorii noștri, în module dedicate, pe parcursul verii.
O atenție deosebită vom acorda dezvoltării personale și inteligenței spirituale, precum și diverselor dificultăți de învățare pe care le manifestă copiii, încurajând lectura și aducând în atenție texte literare și nonliterare, stilurile funcționale, în cadrul atelierelor de consiliere psihologică, de lectură și scriere creativă.
Atât cei mari cât și cei mici, vor porni să exploreze lumea și se vor distra pe cinste în excursia deja tradițională organizată la finalul fiecărei săptămâni„Arc-en-Ciel Estival”.
Propunerile noastre pentru această vară sunt: Moara de Hârtie – Comana, Observatorul Astronomic, Planetariul de la Brașov, Orășelul Cunoașterii, Nava spațială Green Bee, Ferma de roșii, Ferma animalelor, Grădina Botanică, Muzeul de Geologie, Muzeul Antipa, Aeroportul Clinceni, drumeții, în proiectul „Primii pași pe munte”, precum și excursiile în București, prin proiectul nostru „Turist în orașul tău”, deplasările mai ample fiind, de obicei, organizate în zilele de vineri: 5 iulie –12 iulie –19 iulie –26 iulie –2 august – 9 august –16 august – 23 august.
Între 12 și 23 august, derulăm modulul de pregătire în ARTA TEATRALĂ pentru adolescenții dornici să își descopere și să își dezvolte inteligența artistică, până la o posibilă carieră. La finalul modulului, absolvenții vor primi certificări de competențe și vor putea participa la DOR DE DORNA CAMP, unde se va continua pregătirea în arta teatrală.
Școala de Vacanță se va încheia cu expoziția-concurs de fotografie dedicat copiilor, părinților și profesorilor „Po(z)ne de vacanță”.
Va așteptăm cu bucurie să petrecem o vara plină de frumusețe!
Echipa Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”