Ne aflăm, dragi copii, părinți și dascăli, în Anul omagial al pastorației părinților și copiilor.


Poate nu întâmplător, încercările prin care trecem cu toții de câteva luni ne-au oferit ocazia de a reașeza familia la locul meritat, în centrul preocupărilor noastre. Mai apropiați sufletește ca oricând, chiar și acolo unde restricțiile și măsurile de prevenție ne-au ținut fizic la distanță, am regăsit forța și echilibrul izvorâte din dragostea și grija împărtășite cu cei dragi.
Familia a căpătat un supliment de putere, din care s-au extras multe și importante lecții pentru relațiile din interiorul său.


Și pentru ca darul acestor zile să nu se risipească, vă îndemnăm să-l privim cu toții prin ochii și sufletul copiilor. Într-un buchet al artelor, se vor reuni muzica, teatrul, literatura, arta plastică, poezia, prin care participanții la proiectul nostru ne vor revela gânduri, emoții, credințe, înflorite în inima lor din strădania neobosită și rodnică a părinților.

Vă invităm, așadar, la un Triatlon al Artelor, având ca temă Familia, deschis tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani.

Participanții vor trimite prin e-mail următoarele materiale, încadrate temei:

  • O lucrare de artă plastică (pictură, desen, colaj) de orice mărime și realizată pe orice tip de suport; lucrarea va fi fotografiată la o rezoluție care să permită evidențierea tuturor detaliilor necesare; acolo unde mijloacele tehnice o permit, se va adăuga și filmarea din timpul realizării efective a lucrării;
  • Un text original (eseu, proză, poezie), transmis în format doc/docx sau, dacă textul a fost scris de mână, scanat și transmis în format jpg sau pdf;
  • Un monolog de teatru / un moment de recitare / o piesă muzicală interpretată vocal sau instrumental (una singură dintre variante, la alegere), cu durata maximă de 5 minute; materialul trebuie sa fie audio-video, în orice format standard (mp4, mov, avi, wmv etc.).

Înscrierea în concurs este GRATUITĂ.
Vă rugăm să transmiteți până la data de 5 iunie 2020, pe adresa secretariat@anastasiapopescu.ro, următoarele documente:
⦁ formularul de participare;
⦁ cu respectarea temei, materialele prevăzute la punctul II – lucrarea plastică (poză și, eventual, filmare din timpul lucrului), textul original (redactat direct în format electronic sau scris de mână și scanat) și momentul de teatru/poezie/muzică (în format audio-video);
⦁ certificatul de naştere sau buletinul de identitate ale participantului;
⦁ NU se percepe contribuție de participare.

Pentru mai multe informații și pentru înscrierea în concurs, vă rugăm să descărcați următoarele documente:

Pentru detalii legate de concurs, vă stăm la dispoziţie:
⦁ la adresa de e-mail fundatia@sfmaria.ro
⦁ la numărul de telefon 0722 805 777

Succes și inspirație tuturor participanţilor!