

Cu toate că vacanța de vară bate la ușă, proiectul STEM este întotdeauna ”en action”.
Zilele trecute, noi, elevii clasei a VII-a « Prințul Constantin » de la Liceul Pedagogic « Anastasia Popescu », am decis să ieșim puțin pentru a profita de aroma florilor de tei.
Parcul Carol I, care poartă numele primului rege al României, este cunoscut pentru aleile sale de tei. Plimbarea printre teii înmiresmați ne-a plăcut foarte mult.

În timp ce noi culegeam folri și frunze pentru ierbar, profa de « de română » care ne însoțea, a lansat o provocare : să calculăm înălțimea unui tei aplicând asemănarea triunghiurilor dreptunghice !!! Ne-am dat seama că era premeditat: venise pregătită cu câteva rulete!!!
Ne-am pus pe treabă. Mai întâi am format echipe de doi. Fiecare echipă a măsurat lungimea umbrei teiului, apoi fiecare am măsurat lungimea umbrei celuilalt și înălțimea lui. Am notat totul într-un tabel.

După această « muncă » fiecare a făcut raportul de asemănare între aceste valori.
Lungimea umbrei elevului = lungimea umbrei teiului
Înălțimea elevului înălțimea teiului

Pentru a afla înălțimea teiului se înmulțește umbra teiului cu înălțimea elevului și totul se împarte la lungimea umbrei elevului. Rezultatele ?!… 14 valori diferite. Ce e de făcut ? Soluția … media aritmetică.

… și florile de tei ? unde sunt ele în toate aceste calcule ? Florile au păstrat parfumul în versurile poeziilor lui Eminescu, poetul nostru național, murmurate de traducătorul francez, Jean Louis Courriol :
„Les arbres tendent leurs branches sur moi,
Des branches fleuries me prennent comme des bras
Les arbres remuent sous la brise légère.”

În orice caz, ceea ce vreau să vă spun este că a fost o experiență amuzantă. Încercați și voi !
Materialele prezentate reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Comisia Europeana nu pot fi făcute responsabile pentru modul în care sunt folosite informațiile.