FILIERA VOCAȚIONALĂ, PROFIL PEDAGOGIC, CU SPECIALIZĂRILE:

A. ÎNVĂȚĂTOR-EDUCATOARE

B. EDUCATOR-PUERICULTOR

10 IULIE 2024 , Str. Zborului nr. 7-9

I. ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE

· Carte de identitate sau certificat de naştere;

· Notele de la Evaluarea Națională/ situația școlară pentru clasele V – VIII/ carnetul de note completat și vizat la zi; alături de alte considerente, pentru acceptarea candidaturii, nota 10 (zece) la purtare în toți anii de școală este obligatorie.

Documentele se trimit pe adresa secretariat@anastasiapopescu.ro sau se depun la secretariatul din str. Zborului nr. 7-9, însoțite de numărul de telefon al unuia dintre părinți.

II. PROGRAMAREA PROBELOR

Miercuri, 10 IULIE 2024

Ora  9.00 – proba de APTITUDINI FIZICE (probă de grup)

Materiale necesare:

– echipament sportiv

Ora  9.30   –   proba de APTITUDINI ARTISTICE  (ARTE PLASTICE) – probă de grup

– Proba durează 1 ½ – 2 ore

Materiale necesare :

  • bloc de desen A3;
  • creioane de grafit (HB, 2B, 3B) sau pensule și culori de apă (acuarele, tempera, guașă, acrilice);
  • materiale auxiliare (gumă de șters, alte instrumente în funcție de tehnica aleasă).

Ora 11.00 – proba de APTITUDINI MUZICALE (individual), pe măsura încheierii lucrării de arte plastice;

  • proba de INTERVIU (individual), pe măsura încheierii probei la muzică.

Pentru această probă:

* Este obligatorie prezența unui părinte, cel puțin.

Materiale necesare:

• portofoliu cu proiecte, diplome, adeverințe/diplome de voluntariat, lucrări de artă plastică; portofoliul poate fi prezentat în format fizic sau în format electronic (pe un suport de memorie);

• în măsura posibilităților, recomandare din partea părintelui duhovnic.

III. PROBELE DE APTITUDINI – DETALII ŞI PROCEDURĂ DE NOTARE

1. PROBA DE INTERVIU

Proba constă în:

• a) participare la o conversație candidat – comisie, pe o temă dată (va fi verificată capacitatea de a aduce argumente, de a fi persuasiv și receptiv în relația cu partenerul de discuție);

• b) lectură expresivă la prima vedere;

• c) recitarea a două – trei strofe dintr-o poezie (la alegere).

Aptitudinile investigate sunt:

• abilitățile de comunicare, exprimarea argumentată a unui punct de vedere;

• dicția.

2. PROBA DE APTITUDINI MUZICALE

Proba constă în verificarea aptitudinilor interpretative și a auzului muzical prin:

• a) Intonarea unui cântec dintr-un repertoriu de cinci piese, învățate în clasele anterioare;

• b) Reproducerea unor scurte motive ritmico-melodice (2-4 măsuri), desprinse din cântece pentru copii.

Aptitudinile investigate sunt:

• Auzul muzical;

• Simțul ritmic;

• Memoria muzicală;

• Calitățile vocale.

3. PROBA DE APTITUDINI FIZICE

Proba constă în:

• a) reproducerea, după model, a două – trei exerciții vizând aparatul locomotor;

• b) trei – patru elemente de gimnastică acrobatică din programul claselor gimnaziale, executate izolat;

• c) alergare 600 m, fără cerință de timp (proba implică efort moderat).

Aptitudinile investigate sunt:

• memorie motrică și coordonare;

• starea funcțională a coloanei vertebrale;

• funcție normală a sistemului cardio-respirator.

4. PROBA DE APTITUDINI ARTISTICE

Proba constă în realizarea unui studiu de natură statică cu două sau trei obiecte, cu o temă plastică propusă de comisie.

Timpul de lucru: 1 ½ – 2 ore

Aptitudinile investigate sunt:

• receptarea culorilor, a proporțiilor dintre obiecte;

• încadrarea echilibrată a formelor plastice într-un spațiu.

PROCEDURA DE NOTARE ȘI COMISIA

1. Rezultatul fiecărei probe se apreciază cu „admis” sau „respins”.

2. Respingerea la o probă atrage după sine obținerea calificativului „respins” la examenul de admitere.

3. Nu se admit contestații la probele de aptitudini pentru profilul pedagogic, specializările învățător-educatoare și educator-puericultor.

4. Președintele comisiei este directorul unității de învățământ.

Aveți întrebări?

Ne puteți suna oricând la numerele  

0725 519 386 și 0723 224 247

sau ne puteți scrie pe adresa de mail

secretariat@anastasiapopescu.ro.

Vă așteptăm cu drag!