Zilele Educaţiei Creștin-Ortodoxe debutează pe 7 noiembrie, cu un vernisaj mult așteptat: expoziția ”Tema”, ce cuprinde lucrări semnate de maestrul Horea Paștina și de cel care i-a fost elev în 1996, artistul plastic Cristian Dițoiu (Academia de Artă, București).
Horea Paștina s-a născut în 1946 la Alba Iulia și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescuˮ, la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. Este cunoscut ca inițiator al grupului Prolog, alături de alți colegi de generație. Artistul a fost deseori premiat și apreciat datorită stilului său inconfunabil, o îmbinare armonioasă de sacru și abstract. În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural (în grad de ofițer) și în 2010, la Alba Iulia, cu distincția „Crucea Arhiepiscopalăˮ.
Cristian Dițoiu s-a născut în 1967 la Grădiștea, județul Vâlcea. În anul 1998 artistul a fondat, împreună cu alți artiști, „Grupul fără nume”, grup care a participat la 12 expoziții până acum.
Vă așteptăm cu drag la vernisaj: joi, 7 noiembrie, la ora 12.00, în sediul nostru din str. Zborului nr. 7 – 9, Galeria ”Th. Aman”.
Iată imagini de la pregătirea expoziției:




