La librăria Sophia din Bucureşti a fost chiar „o seară de poveste”, în sensul conotativ și denotativ al expresiei, de care ne-am bucurat cu mintea și cu inima și ale cărei roade sperăm să le vedem cât mai curând.
Mulțumiri librăriei, dnei Mihaela Voicu, precum și invitatelor Tatiana Petrache și Claudia Peiu!
A fost o bucurie întâlnirea cu alte iubitoare de povești – Ivona Boitan și Ioana Revnic, dar și cu părinții unor copii minunați care au fost și sunt elevii grădiniței și școlii/ liceului nostru!
Animată și inteligent dinamizată de povestea Tatianei Petrache, prin paginile căreia copiii pot călători până în Capadocia, dar și în inima lor, seara aceasta rămâne una dintre cele mai frumoase petrecute în compania cărților și a celor care le scriu și le citesc.
Pentru Ziua Internațională a Cititului Împreună sărbătorită mâine, pe 7 februarie, a fost cel mai inspirat preambul.
Evenimentul se poate vedea aici: Lansare de carte : ,,SPUNE-MI O POVESTE”
prof. dr. Mona Șerbănescu – Director Liceul Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”