Ce înseamnă „a fi unic”? Nu, nu se traduce prin „singur la părinți”, ci prin înțelegerea la care fiecare ar trebui să ajungă: „acesta sunt eu” și „doar eu sunt astfel”, dar înțeleg că toți cei din jurul meu au această certă definiție. Niciunul nu este „repetabil”, toți purtăm în noi chipul lui Dumnezeu!
Da, suntem unici, pentru că Dumnezeu ne-a clădit așa! Iar aceasta reprezintă o valoare în sine.
Dar cum reușim să îi transmitem copilului/ copiilor noștri, pe de o parte, încredere în puterea de a crește și de a învăța, iar pe de altă parte, sentimentul onestității, al asumării, în relație cu ceilalți?
Ca părinți, este important să le vorbim și să le arătăm copiilor, iar și iar, zi de zi, încă de când sunt mici, ce înseamnă sinceritatea, dreptatea, onestitatea, mila, empatia, determinarea, cooperarea, încrederea, respectul, dăruirea, spiritualitatea, iubirea, toate prin exemplul personal, ori chiar prin crearea unor situații, folosind jocul de rol.
Aceleași calități – sau defecte, înțelese și asumate – care ne fac unici – sunt verigi în relațiile cu semenii, iar pentru copii, în comunitățile formate de grupele de la grădiniță, de clase, ori de școală în ansamblul ei, este important să aibă valori în care să creadă și pe care să le urmeze, fiindcă pe acestea le vor lua cu ei în bagajul vieții!
Avem nevoie de o ancoră spirituală, unde Eu se bucură de împreună, iar încrederea în sine este susținută de credință.
Copiii iau ce li se dă! Dacă le dăm valori și principii, le vor lua cu ei!
Dacă îi lăsăm să-și consolideze egocentrismul, așa vor crește.
Egocentrismul, sau credința că el este centrul universului, este o caracteristică generală a copilului, care se poziționează în mod firesc pe primul plan, fără a putea, până la o anumită vârstă, să țină cont de ce este în jurul său.
Ca atare, părinții, apoi educatorii, au datoria să-l învețe pe copil să fie cooperant cu ceilalți și că „doar împreună suntem mai puternici”, nu excluzându-i pe ceilalți. Lecția „nu doar EU sunt important, ci împreună suntem importanți” trebuie însă predată cu răbdare, zi de zi, fără ostentație și cu măsură, mai cu seamă prin exemple personale, din care orice copil înțelege și reține mult mai mult decât din explicații teoretice.
Cum facem toate acestea? În relația cu copilul, părintele, dar și educatorul, trebuie să transmită că principiile și valorile nu pot fi negociate!
În relația cu copilul, părintele este părinte și apoi prieten! El este cel care stabilește limite, rămâne ferm și consecvent, nu-și pierde răbdarea, comunică, dar este constant iubitor.
Și, nu în ultimul rând, este nevoie ca noi, părinții și educatorii, să ne cunoaștem și să ne recunoaștem minusurile, pe care să ne străduim să le corectăm, astfel încât să putem să-l ajutăm pe copil să crească armonios cu sine și cu ceilalți, în unicitatea lui!
Psih. Ileana Zărnescu
Psihoterapie cognitiv – comportamentală
