“Empatia înseamnă să vezi cu ochii celuilalt, să asculți cu urechile celuilalt și să simți cu inima celuilalt.” – Alfred Adler
„Cel care ştie numai partea sa de poveste, ştie prea puţin din ea.” – John Stuart Mill
Empatia înseamnă capacitatea de a te pune „în papucii celuilalt”, de a te conecta la trăirile lui și de a avea deschidere către ceea ce simte celălalt, ca și cum ai fi el, în momentul respectiv. Empatia înseamnă să asculți cu mintea și cu inima în același timp, să ai capacitatea de a înţelege cum percep ceilalţi situaţiile, ce simt ceilalţi despre un anumit eveniment sau împrejurare. Este capacitatea noastră de a înţelege universul unic al celorlalţi, de a privi lumea prin ochii, mintea și inima lor, din perspectiva sistemului lor de valori şi nevoi, rămânând însă complet separat de acesta.
A fi empatic cu celălalt, înseamnă a fi atent la ceea ce îți transmite, dincolo de informația propriu-zisă și, mai ales de a te abține în a-l judeca, sau a încerca să-l ghidezi în a simți. Mai înseamnă să-l înțelegi pe celălalt din interior, nu din exterior.
Se vorbeşte des despre „lipsă de empatie” în relaţiile dintre oameni, dar puţini dintre noi înțeleg ce este cu adevărat empatia, cu atât mai puţini ştiu să o practice în relaţiile cu ceilalţi.
Când vorbim despre empatie este nevoie să ţinem cont atât de logica pe care se bazează punctul de vedere al celuilalt, dar şi de emoţiile acestuia. Atunci când reuşim să fim cu adevărat empatici, deci reuşim să înţelegem cu adevărat punctele de vedere și emoțiile celorlalţi, reuşim să îi facem să se simtă auziți, ascultați, apreciaţi și respectați.
Oamenii pe care îi facem să se simtă respectaţi şi apreciaţi sunt mult mai dispuşi să ne asculte şi să ne răspundă în aceeaşi manieră, sunt mult mai deschişi la a ne asculta opiniile şi punctele noastre diferite de vedere.
Din păcate, fără empatie nu reuşim să cunoaştem cu adevărat, universul emoţional al celorlalţi şi comunicarea cu ei este rece şi impersonală, iar relaţiile noastre au de suferit.
Lipsa noastră de empatie ne costă, materializându-se sub formă de conflicte inutile, relaţii destrămate, oportunităţi ratate.
Abilitatea noastră de a empatiza depinde în mod direct de abilitatea de a simţi şi de a ne identifica propriile noastre emoţii. Este esenţial să realizăm că orice om se simte mai bine atunci când este auzit. Şi se simte chiar mai bine atunci când este înţeles.
Numai dezvoltându-ne abilităţile de ascultare, putem modela această deprindere în ceilalţi. Odată ce aceştia se vor simţi cu adevărat ascultaţi, vor deveni, cu timpul, la rândul lor, ascultători mai buni, iar noi ne vom simţi la rândul nostru ascultaţi, înţeleşi şi respectaţi.
După toate aceste clarificări, în ceea ce privește empatia și din simplu motiv că suntem educatori (părinți sau școală) este nevoie să înțelegem cum anume să-i ajutăm pe copii să dezvolte această abilitate .
Multe studii arată că un copil care manifestă un grad mare de empatie, dezvoltă mai puțin tendințele unui comportament agresiv, în favoarea unui comportament pozitiv (de a respecta colectivitatea în care se află).
Dezvoltarea capacității empatice începe încă din copilăria mică, în mediul familial. Empatia începe să fie modelată de părinți. Când părintele îi oferă copilului atenție, dragoste, satisfacerea nevoilor de bază, îi oferă acestuia oportunități pentru exprimarea emoțiilor, practic îi oferă copilului primii pași pe drumul ce se cheamă – empatie.
Dacă în mediul familial se creează relații sănătoase, copilul învață și își dezvoltă capacitatea de a empatiza cu ceilalți. Dacă relațiile de atașament dintre părinte și copil nu sunt îndeplinite, copilul poate fi mai predispus să devină insensibil la nevoile altora. Altfel spus, dacă micuțul nu primește, nu va ști să ofere.
Copiii au nevoie să-și simtă emoțiile, dar să le și împărtășească. Este foarte importantă educația emoțională, care să înceapă de timpuriu, astfel încât copilul să capete deprinderea în a-și înțelege emoțiile.
Potrivit studiilor, generațiile actuale dezvoltă mult mai puțin sentimentul empatiei, comparativ cu generațiile anterioare. Unul din motive ar fi tenologiile virtuale și noile modalități de comunicare (conform psih. Michelle Bomba, cea care a vorbit despre sindromul Selfie). Psih. M. Bomba se referă la faptul că astăzi, din ce în ce mai mult, copiii sunt conectați la mediul virtual, în fața unui ecran, astfel încât interacțiunea cu alții este din ce în ce mai limitată. Cum anume, un copil poate să învețe empatia, stând în fața unui ecran?
Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să fie mai fericiți, să poată să dezvolte relații personale cu ceilalți, să fie mai flexibili, într-un cuvânt, să fie empatici?
Ca părinți am putea să începem această educație, încă din mica copilărie a copilului:
- Vorbește cu copilul despre emoții și sentimente și lasă-l totodată să-și experimenteze trăirile;
- Vorbește-i copilului despre valorile familiei tale și creează o deviză a familiei (ex. noi suntem familia X și îi respectăm pe cei din jur);
- Exemplul pe care-l dau copilului meu (cum mă comport eu, în interacțiunea cu ceilalți);
- Pune-te în pielea celuilalt (cum ar fi dacă ți s-ar întâmpla ție, ceea i s-a întâmplat colegului sau prietenului tău? Cum crezi că se simte X, într-o anume situație?);
- Încearcă să fii bun ( ex. dă-i ca temă, copilului să facă în fiecare zi un lucru benefic pentru cineva);
- Ascultă-l pe copil, atunci când dorește să-ți spună ceva, astfel încât încet-încet și el va învăța să-l asculte pe un altul.
Și pentru că am pomenit de ascultare, aș putea spune că empatia apare doar atunci când ascultarea se transformă în înţelegerea totală a motivelor care îl fac pe interlocutor să spună ceea ce spune. Ascultarea duce la înţelegerea nu numai mentală, dar şi emoţională a celorlalţi şi este esenţa respectului pe care îl acordăm acestora.
Psih. Ileana Zărnescu
Psihoterapie cognitiv-comportamentală
