Ce am învățat despre puterea noastră de adaptare în timp de criză…

În acest semestru s-a desfășurat a VIII-a ediție a Concursul Municipal „Bright Speakers”, care își propune îmbunătățirea abilităților elevilor de a vorbi în public și pregătirea lor de a se exprima corect, fluent și convingător în limba română sau în limba engleză.

Anul acesta, când ne confruntăm cu o situație fără precedent în istoria omenirii din cauza pandemiei COVID 19, când procesul educațional a trebuit să fie regândit pentru a continua în mediul online, Concursul Bright Speakers îi provoacă pe copii și pe adolescenți să vorbească despre ceea ce au învățat cu privire la puterea lor de adaptare în timp de criză.

La faza pe școală s-au înscris 28 de  elevi la secțiunea în limba română și 27 de elevi la secțiunea în limba engleză, fapt care ilustrează preocuparea școlii noastre pentru învățarea limbilor de circulație internațională.

Cu toate că nivelul ridicat al discursurilor a făcut să fie extrem de dificilă selecția, regulamentul concursului nu ne-a permis să promovăm la etapa municipală decât doi elevi de la fiecare nivel de învățământ.  

Astfel, la secțiunea în limba română s-au calificat Andrada Anastasiu de la clasa a VI-a „Domnița Maria” și  Ioana Busuioc de la clasa a VIII-a „Prințul Radu”. Discursurile lor pot fi urmărite pe https://www.youtube.com/watch?v=ZsOf5QJqqlQ  

La secțiunea în limba engleză s-au calificat Philippa Balla și Magda Arsene din clasa a VIII-a „Prințul Radu” și Teona Nițu din clasa a X-a „Prof. Angela Vasiliu”. Accesând linkul https://youtu.be/X8vCAYvdabw veți putea urmări discursurile lor.

Dacă doriți să vedeți discursurile tuturor participanților la etapa pe școală accesați următoarele linkuri:

https://www.youtube.com/watch?v=1RKQLZZ2b3s – pentru limba română ;  https://www.youtube.com/watch?v=mRl8WY_f1bQ – pentru limba engleză;  

Pentru a selecta un anumit elev dați click pe SHOW MORE în stânga jos și accesați lista elevilor participanți.

Discursurile în limba română, aici:

Discursurile în limba engleză: