Dragii mei, dintre persoanele care mă cunosc, multe apreciază modul în care interactionez cu copiii. Comunicarea și dragostea necondiționată fac minuni cu elevii zilelor noastre. Nefiind niciodată o persoană care văd partea goală a paharului, trebuie să indentific pentru binele nostru, al tuturor, o fractură în procesul educativ, pentru a căuta soluții de remediere. ,,Copiii moderni nu pot învăța, nu au răbdare și cu greu suportă plictiseala. Sunt învățătoare și lucrez de mulți ani cu copiii și cu părinții lor. Consider că generația copiilor moderni degradează în multe privințe. După cum știm, creierul nostru este adaptabil. Datorită mediului înconjurător, îl putem face „mai puternic” sau „mai slab”. Cred că, în ciuda intențiilor bune, din păcate, dezvoltăm creierul copiilor noștri într-o direcție greșită.
- Copiii primesc tot ce doresc și când doresc „Mi-e foame!” – „într-o secundă îți cumpăr ceva de mâncare”. „Mi-e sete”. – “Imediat.” „Sunt plictisit!” – „Ia telefonul meu”. Capacitatea de a amâna satisfacția nevoilor – este unul dintre factorii cheie pentru viitorul succes. Vrem să facem copiii fericiți, dar, din păcate, îi facem fericiți doar în acest moment și nefericiți pe termen lung. Abilitatea de a amâna satisfacția nevoilor – înseamnă capacitatea de a funcționa în stare de stres. Iar copiii noștri sunt tot mai puțin pregătiți să facă față situațiilor stresante, chiar și unele minore. Adesea vedem incapacitatea copiilor de a-și amâna dorințele în clasă, mall-uri, restaurante și magazinele de jucării, atunci când copilul aude „Nu”, deoarece părinții i-au învățat creierul să primească imediat tot ce dorește.
- Interacțiunea socială e limitată. Avem multe de făcut, de aceea le oferim copiilor gadget-uri care să-i țină ocupați. Din păcate, gadget-urile au înlocuit plimbările în aer liber. În plus, tehnologia a făcut părinții mai puțin accesibili pentru interacțiunea cu copiii. Telefonul care „stă” cu cel mic în locul nostru, nu îl va învăța să comunice. Creierul se aseamănă cu mușchii, care trebuie antrenați. Dacă vrei ca micuțul să meargă cu bicicleta, îl înveți. Dacă vrei să fie răbdător, trebuie să-l înveți să fie răbdător. Dacă vrei să comunice, trebuie să-l ajuți să socializeze. Același lucru se aplică tuturor abilităților. Nu există nicio diferență!
- Distracție e nelimitată! Am creat o lume artificială pentru copiii noștri. În ea nu există plictiseală. Imediat ce copilul tace, alergăm să-l distrăm din nou, pentru că ni se pare că nu ne îndeplinim datoria de părinți. Trăim în două lumi diferite: ei în „lumea distracției”, noi în „lumea muncii”. De ce nu ne ajută copiii în bucătărie? De ce nu-și strâng jucăriile? Aceasta este o muncă monotonă care antrenează creierul să funcționeze în timpul îndeplinirii îndatoririlor plictisitoare. Este același „mușchi” de care avem nevoie pentru a învăța la școală.
- Tehnologiile, gadget-urile au devenit bone gratuite pentru copiii noștri, însă pentru acest ajutor trebuie să plătim. Plătim cu sistemul nervos al copiilor noștri, cu atenția și capacitatea lor de a amâna satisfacția dorințelor. Viața de zi cu zi în comparație cu realitatea virtuală este plictisitoare. După mai multe ore de realitate virtuală, copiilor le este tot mai dificil să proceseze informațiile în clasă, pentru că sunt obișnuiți cu nivelul ridicat de stimulare pe care îl oferă jocurile video. Copiii nu sunt capabili să proceseze informațiile cu un nivel mai mic de stimulare, iar acest lucru le afectează negativ capacitatea de a rezolva problemele academice. Tehnologia ne distanțează emoțional de copii și de familiile noastre. Accesibilitatea emoțională a părinților este principalul nutrient pentru creierul copiilor. Din păcate, ne privăm treptat copiii de acest lucru.
- Copiii conduc lumea! Cum ne ajutăm copiii dacă le oferim ceea ce vor, nu ceea ce este bine pentru ei? Fără alimentație adecvată și somn bun, copiii vin la școală iritați, anxioși și neatenți. În plus, părinții le transmit un mesaj greșit. Ei învață că pot face tot ceea ce doresc. Din păcate, pentru a ne atinge obiectivele în viață, de multe ori trebuie să facem ceea ce este necesar, nu ceea ce dorim. Dacă un copil vrea să devină student, el trebuie să studieze. Dacă vrea să fie jucător de fotbal, trebuie să se antreneze în fiecare zi. Copiii noștri știu ce vor, dar le este dificil să facă ceea ce este necesar pentru a-și atinge obiectivul. Iar asta duce la obiective nerealizate și îi lasă dezamăgiți”. (Multumesc, Victoria Prooday)
Tot ce trebuie să facem este să le oferim atenție, să comunicăm eficient, să le refuzăm dreptul la nefericire printr-o fericire iluzorie, ei au nevoie de noi, pentru că ,,un copil este o fiinţă pe care ne-a împrumutat-o Dumnezeu ca să facem un curs intensiv despre cum să iubim pe cineva mai mult decât pe noi înşine, despre cum să ne schimbăm cele mai mari defecte pentru a le da cele mai bune exemple şi despre cum să învăţăm să avem curaj.” (Jose Saramago) Cum? Nu e al nostru? A fost doar un împrumut? Da! Cel mai preţios şi mai minunat împrumut, pentru că sunt ai noştri atâta timp cât nu pot avea grijă de ei înşişi, după aceea aparţin vieţii, destinului şi familiilor lor.
Gabriela Șerban
- articol preluat de pe pagina de Facebook Clasa de Poveste (https://web.facebook.com/BrielaSerban/?epa=SEARCH_BOX
