Vineri, 31 ianuarie, la Sala Multimedia a Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu”, entuziasmul și curiozitatea au atins cote maxime la lansarea volumului ,,Cartea lui Iosif”, apărută la Editura Unicart, sub semnătura scriitorului și criticului de artă Pavel Șușară. Desenele lui Iosif Miron Sferlea, care ilustrează cartea, se regăsesc și în expoziția sa personală din galeria Liceului. Conceptul grafic îi aparține Dalinei Bădescu. Motto-ul volumului este un tainic imbold de a descoperi tărâmul minunat creat de Pavel Șușară: „Pentru Iosif, o poveste/ Sau un vis din alte lumi,/ Fiindcă tot ce-a fost și este/ -l plin de taine și minuni.”
”Într-o atmosferă veselă, alături de multi copii simpatici, la această lansare de carte m-am întors în copilărie. Mi-am adus aminte de poveștile spuse de bunica, de bucuria de a desena și colora și m-am gândit, încă o dată, că de acolo a plecat totul. ”Cartea lui Iosif”, o carte făcută cu dragoste și dorința de a dezvolta și elibera creativitatea copiilor.”, a spus dna Gabriela Naftanaila Leventu, artist plastic participant la eveniment.