Una dintre consecințele majore și îngrijorătoare ale pandemiei, în rândul copiilor de toate vârstele, este tendința mai accentuată, parcă, decât înainte, către agresivitate. Cum putem să găsim soluții? Este important să nu trecem cu vederea, nimănui și pentru nimic, orice formă de agresiune! Pentru toate pot exista soluții, dacă suntem împreună!
Ce este agresivitatea?
Agresivitatea este o formă de interacțiune socială deschisă, directă, de cele mai multe ori dăunătoare, lansată cu intenția de a provoca daune sau alte alte neplăceri unui alt individ. Ea poate avea loc drept răspuns sau reacție la un eveniment anterior, ori spontan, dar și fără provocare.
Agresivitatea umană poate fi directă sau indirectă.
Agresivitatea directă este caracterizată prin comportamente fizice (lovire, orice formă de violență fizică) sau verbale (cuvinte spuse pe ton ridicat, vorbe insultătoare, umilitoare, sau cuvinte scrise pe diverse suporturi – bilețele, pupitru, caiete, manuale) destinate să provoace rău unei alte persoane.
Conceptul de agresivitate indirectă este caracterizat prin comportamente destinate să dăuneze relațiilor sociale ale unui individ sau ale unui grup, cum ar fi: tachinare, intimidare, răspândirea unor zvonuri sau ignorarea unei persoane.
Comportamentul agresiv încalcă granițele sociale și poate duce la ruperea relațiilor cu cei din jur. Cu toate acestea, izbucnirile agresive ocazionale, care necesită și justifică auto-apărarea pot avea o explicație, în anumite limite și circumstanțe. Problema apare, însă, atunci când aceste izbucniri agresive au loc în mod frecvent sau atunci când efectele lor produc, deja, daune mari.
Comportamentul agresiv vine la pachet cu agitație, nervozitate, control scăzut al propriilor reacții. De aici, până la furie, când ne-am pierdut cu totul controlul, nu este decât un pas și deja suntem în cercul vicios, când nu mai putem controla nimic, la noi.
Există situații când alegem să fim agresivi, pentru a ne răzbuna sau a provoca deliberat pe cineva. Se întâmplă adesea să întoarcem agresivitatea asupra propriei persoane (autoagresivitate), dar acesta este un capitol de tratat separat.
Pentru a putea combate comportamentul agresiv, este important să înțelegem cauza/cauzele lui.
În rândul copiilor, agresivitatea este o formă frecventă de manifestare, mai ales în ultimul timp, așa cum am spus deja, din cauza multor ore petrecute în prezența ecranului, cu relații nestabilizate cu colegii de clasă, vizualizând filme și jocuri care cuprind scene de agresivitate de tot felul.
Ne vom opri aici asupra factorilor ce pot generea agresivitatea:
– Slabe abilități de relaționare cu ceilalți;
– Anumite probleme de sănătate;
– Stres;
– Rezistență scăzută la frustrare;
– Imitarea unui comportament agresiv sau violent, văzut în viața de zi cu zi, în virtual sau în viața reală.
Ieșirile agresive la copii, apar atunci când ei se confruntă cu dificultăți, cărora nu le pot face față, precum frustrarea în diverse situații. Acestea se întâlnesc fercvent la copiii cu diverse deficiențe (cognitive, emoționale, sau de altă natură). Dacă o anumită situație le produce o frustrare, este foarte probabil ca ei să nu poată remedia, sau măcar să descrie situația, fapt ce îi determină să reacționeze agresiv. Comportamentele impulsive pot fi considerate agresive, de asemenea, mai ales atunci când sunt inacceptabile, din punct de vedere social.
De cele mai multe ori, copiii recurg la violență, în situațiile în care le este interzis un anumit lucru. Apar atunci, sentimente de frustrare și furie, iar prin apelarea la violență ei cred că pot obține ceea ce vor.
Toate aceste situații, în centrul cărora se află copiii, trebuie observate și monitorizate atent de adulți (părinți, profesori, supraveghetori). Dacă aceste comportamente abuzive, ieșite din normalitate sunt trecute cu vederea, ele pot deveni cronice, pot ajunge să fie un mod de manifestare pe care copilul consideră că îl are la îndemână.
Atunci când părintele observă la copil comportamente ce ies din sfera normalității, trebuie să ia atitudine, trebuie să-l ajute pe copil să rezolve problemele, cerând, dacă este cazul, ajutorul profesorilor, al colegilor de clasă/ școală, al specialistului, al părintelui duhovnic, astfel încât copilul să ajungă să reflecteze la propriul comportament și să înțeleagă că varianta pașnică este singura alternativă sănătoasă.
Psih. Ileana Zărnescu
Psihoterapie cognitiv – comportamentală
