„Hai cu starea de bine în școală!” – acesta este îndemnul pe care-l urmăm în fiecare zi, susținut și de lansarea cărții cu același titlu, apărută la Editura Corint și semnată de Anca Tîrcă, în prima săptămână a noului an școlar.
Evenimentul, organizat de Editura Corint și de Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, ne-a adus-o în mijlocul nostru, chiar în grădina liceului, pe doamna Anca Tîrcă, autoarea ghidului pentru profesori, directori şi părinţi ”Hai cu starea de bine în școală!”. Despre binemeritata stare de bine, oglindită în toate relațiile și procesele pedagogice, au vorbit, alături de dna Anca Târcă, doamna Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic ”Anastasia Popescu”, doamna Elena-Cătălina Dițu, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și dna Ioana Bâldea Constantinescu, brand manager Editura Corint.
”Sub umbrela unui program care să aducă starea de bine în școală, noi putem să reinventăm școala. Aștept acel moment când o să văd școli în România care să-și pună ca țintă, în planul lor de dezvoltare, aducerea stării de bine în școală, adică să creeze un climat în care copiii și profesorii să se simtă bine și fericiți. Ar trebui să păstrăm această dorință a stării de bine – ca obiectiv, ca țintă strategică și să o infuzăm la toate nivelurile și în toate departamentele școlii respective.”, ne-a spus doamna Anca Tîrcă în cadrul acestui eveniment.
Iar după discuțiile însuflețitoare din jurul cărții „Hai cu starea de bine în școală!”, dna Mona Șerbănescu a mărturisit: ”Păstrez în suflet întâlnirea din Grădina Educaţiei replicată la Liceul nostru, graţie doamnei profesoare Anca Tîrcă. Am revăzut azi pe îndelete şi am retrăit dulceaţa blândă a unei zile de toamnă memorabile. Dacă bucuria are miez, azi am gustat din miezul bucuriei! Nu doar că am fost împreună, ci am fost împreună cu una dintre cele mai autentice personalități ale momentului pentru care EDUCAȚIA nu este doar o preocupare, ori o meserie, ci un crez, un punct de convergență între vis și faptă. „Să faci Rai din ce ai” ar trebui să fie un modus vivendi, iar lipsa resurselor „materiale” ar putea fi înlocuită cu preaplinul creativității căreia dna profesoară Anca Tîrcă îi dezvăluie forța de a da sens și culoare unei realități cenușii. Toți cei care s-au străduit să aducă volumul despre „starea de bine” în mâna și în sufletul oamenilor școlii merită mulțumiri și felicitări!”
Click:
Aici se poate urmări întreaga dezbatere, pe pagina Editurii Corint