Dragi părinți,

dragi prieteni ai Grădinițelor „Arc-en-Ciel” și ai Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”,

Ca și în anii trecuți, există posibilitatea susținerii activităților școlii prin direcționarea celor 2 % (pentru perioada ianuarie – martie 2019), respectiv 3,5 % (pentru perioada aprilie – decembrie 2019), către una dintre asociațiile noastre – Asociația “Grădinițele Arc-en-Ciel”.

În cazul in care doriti să sprijiniți activitatea școlii, vă rugăm să completați declarația atașată și să o transmiteți prin e-mail la adresa: contabilitatescoala@gmail.com .

Precizări:

  1. Redirecționarea unei părți din impozitele deja achitate către stat nu presupune un cost suplimentar – în cazul în care un contribuabil nu alege nicio organizație non-profit pe care dorește să o susțină, suma reprezentând 2 % sau 3,5 % din impozitul aferent anului fiscal 2019 va rămâne în administrarea statului.
  2. Nu este necesar să cunoașteți suma reprezentând procentele în cauză. Aceasta va fi calculată automat.
  3. în cazul în care obțineți venituri și din alte surse, separat de salarii/pensii, respectiv venituri din activități independente/activităţi agricole, impuse pe bază de normă de venit, drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real și/sau din cedarea folosinței bunurilor și dacă doriți să redirecționați și procentul aferent din impozitele datorate pentru aceste venituri, vă rugăm să completați și punctul III.2.

Sumele individuale nu sunt mari, însă, cumulate, pot ajuta la derularea unor proiecte educaționale.

Pentru orice lămuriri suplimentare sau pentru suport în completarea declarației, vă rugăm să apelați numerele de telefon 0725 072 072 sau 0722 805 777.

Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră constant, în efortul comun dedicat copiilor noștri!