De curând, artistul plastic Virgiliu Parghel a deschis, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, o expoziție retrospectivă care dezvăluie copiilor etapele evoluției artei sale. Expoziția se intitulează „Atelier 2021” și poate fi vizitată în Galeria „Theodor Aman” din sediul Liceului, str. Zborului nr. 7-9. Vernisajul s-a bucurat și de prezența artistei Doina Lavric-Parghel, care a încântat audiența cu povestirile și cântecele sale.
Evenimentul se înscrie în proiectul „Educație prin cultură”, proiect inițiat de Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”.