Astăzi, de Sfântul Apostol Bartolomeu, am să scriu despre o minune care s-a înfăptuit, din rugăciune, credință și iubire: „Păhărelul cu nectar” al Mitropolitului Bartolomeu Anania a ajuns, într-o nouă ediție, în mânuțele și inimile copiilor! Ilustrată savuros, piesa scrisă într-o limbă română fermecătoare, de care avem nevoie precum albinele de nectarul florilor, ni s-a dăruit, întâi de toate, prin generozitatea Fundației „Mitropolitul Bartolomeu Anania”. Există și varianta audio, pentru a înlesni copiilor parcurgerea textului, iar volumul acesta prețios mai are o nestemată: prefața dedicată tinerilor cititori de Părintele Radu Preda, care aduce lumina unei contextualizări de esență. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la apariția acestei gingașe scrieri a Mitropolitului Bartolomeu Anania, la cei 100 de ani de la nașterea pe pământ și 10 ani, de la nașterea în Cer! Înveșnicirea prin glasuri de copii, o bucurie reiterată.

Profesor Mona Șerbănescu – Președinte, Director General – Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-11.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-2.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-3.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-4.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-5.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paharel-11iunie2021-6.jpg