O expoziție de care ne bucurăm, acum, in sediul Liceului din str. Zborului nr. 7-9, semnată de Astrid Mihaela Mușat, conturează personalitatea impresionantă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Povestea expusă în galeria Liceului urmărește experiența creștină a domnitorului, cunoscut ctitor de mănăstiri și biserici, dedicate victoriilor sale în bătălii. Sunt ilustrate, astfel, evenimente importante din viața lui Ștefan cel Mare, ce țin de tradiția creștină dar și de ritualurile care consfințesc rangul său voievodal: mirungerea, încoronarea, spovedania, alegerea locului mănăstirilor și sfințirea, dar și câteva bătălii importante și, în final, canonizarea.
„Astrid Mihaela Mușat, ilustratoarea volumului „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, publicat în colecția „Viețile sfinților povestite copiilor” a Editurii Mitropolit Iacov Putneanul de la Mănăstirea Putna, ne-a făcut bucuria unei expoziții care a adăstat o vreme în sediul școlii din str. Ficusului, iar acum a poposit și la copiii din clasele care învață în sediul din str. Zborului. A ajuns, așadar, expoziția cu pricina, exact când dna Prof. Roxana Pricope le-a dezvăluit elevilor săi acest capitol din Istoria României.”, ne spune dna Mona Șerbănescu, Director General al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.